LUMIN'S ANGELS – seriale

Poveste din Anatolia

serial în derulare

În centrul acţiunii se află un tânăr inventator, Taner (interpretat de Berk Atan), care trăiește într-un mic orășel din stepa Anatoliei, Gedelli, străjuit de muntele Gonul (“Muntele Inimii”). De acest munte se leagă viața locuitorilor din Gedelli, dar și o legendă care pare să nu le dea pace. Potrivit acesteia, “când inima unui îndrăgostit este rănită, o piatra va cădea de pe muntele Gonul”. Inima lui Taner a fost furată cu mulți ani în urmă de Dilek (Gulsim Ali), o tânără a cărei amintire plină de candoare îl bântuie încă pe acesta. Degeaba încearcă mama lui să îl convingă să-și găsească liniștea și să se căsătorească, tânărul pare captiv în trecut, ca sub o vrajă. Viața lui Taner nu este deloc ușoară, acesta și-a pierdut tatăl, a fost nevoit să renunțe la visul de a-și continua studiile, pentru a-și întreține familia. Dar visul lui rămâne în continuare acela de a construi un aparat de zbor, iar inteligența sclipitoare și creativitatea sa îi sunt aliați în această privință. Într-o bună zi, viața locuitorilor din Gedelli este dată peste cap, “Muntele lnimii” se cutremură din temelii. Doi ingineri geologi vin să cerceteze cauzele acestui fenomen, iar ce nu știe Taner este că unul dintre geologi este chiar Dilek, tânăra care i-a furat inima încă din copilărie și adolescență, fata pe care nu o poate uita. Și cum acolo unde există dragoste există și suferință, cei doi protagoniști nu vor fi scutiți de încercări teribile, al căror martor tăcut și constant este muntele Gonul.

Distribuție:

  • Berk Atan – Taner
  • Cihat Suvarioglu – Ramazan
  • Semih Ertürk – Veysel
  • Erdal Cindoruk – Huseyin
  • Ege Aydan – Celal bey
  • Gulsim Ali – Dilek
  • Ulviye Karaca – Gülsüm Ögretmen
  • Ali Düsenkalkar – Dügüncü Muammer
  • Feyza Isik – Dondu
  • Nuri Gökasan – Musa
  • Ecem Özkaya – Zahide
  • Eser Eyüboglu – Selami
  • Nazli Pinar Kaya – Cemile
  • Sebnem Dilligil – Halime
  • Samet Arda Mercan – Erkan
  • Sait Seçkin – Günes Toplayan Adam
  • Utku Ates – Serdar

Titlul original: Gönül Dagi

Genul: Dramă, Comedie

Producție: Turcia

Anul difuzării: 2020

Scroll to Top